Dispensationalismul reprezinta un sistem organizat de interpretare a Bibliei. Intre fiecare principiu sustinut exista o legatura vitala ce influenteaza intelegerea Scripturii. [1]
Dispensationalismul gaseste in Cuvantul lui Dumnezeu dovezi ale unei serii de “ dispensatii “ sau economii sub care El administreaza lumea, acestea reprezentand etape successive in revelare de catre Dumnezeu a scopurilor Sale. In aceste perioade Dumnezeu foloseste metode diferite de a lucra cu oamenii ( Israel si Biserica).
Scurt istoric
Teologii dispensationalisti argumenteaza ca metoda lor de a interpreta prefetiile dateaza din perioada patristica. Cu toate aceastea, ca sistem de interpretare, Dispensationalismul a aparut mult mai tarziu in istorie. Precursorul este considerat John N. Darby care vorbeste despre economia ce trebuie sa vina in marturia adresata Profesorului Tholuck. Totusi acesta nu a dezvoltat nici un sistem de interpretare biblica, bazat pe aceasta intelegere. Ca si initiatori ai acestui sistem de interpretare a Scripturii sunt considerate C.I. Scofield si cei sapte editori ai sai, dintre care cel mai important fiind Gaebelein[2]. Acestia au publicat “Biblia Scofield cu Referinte” unde istoria lumii a fost divizata in sapte dispensatii in care Dumnezeu se raporteaza diferit la oameni.
Prezentarea pozitiei dispensationaliste
Exista cateva caracteristici fundamentale ale dispensationalismului: In primul rand dispensationalistii opteaza pentru o hermeneutica literala, in sensul unei interpretari “ normale “, in care cuvintele si afirmatiile sunt interpretate in sensul lor obisnuit, normal.[3] Astfel, prorociile din Vechiul Testament cu privire la a doua venire a lui Cristos sunt interpretate literal. Totusi, se tine cont de pasajele evident metaforice.
In urma aplicarii acestui principiu, o alta trasatura dominanta a dispensationalismului este trasarea unei disctinctii clare intre Israelul national sau etnic si Biserica. Unii chiar considera ca aceasta distinctie este fundamentala pentru intelegerea Scripturii si organizarea escatologiei. Israelul national nu trebuie confundat cu Biserica, asadar trebuie facuta o separare intre promisiunile facute poporului Israel si cele facute Bisericii. Israelul si Biserica sunt doua entitati separate.[4] Exista anumite pasaje biblice care confirma acest lucru si arata continuarea existentei Israelului ca entitate si dupa infiintarea Bisericii ( Rom. 6, 1Cor. 10:32 ). Biserica este o entitate nou-testamentara care s-a nascut la Rusalii si va exista pana la Rapire. De aici rezulta si credinta intr-o rapire pretribulationista conform caruia scopul necazului cel mare este judecarea neamurilor necredincioase si disciplinarea Israelului neascultator [5]( Ier 30:7 ); biserica nu-si are scopul sau locul in timpul necazului cel mare. Promisiunile pe care le-a facut Dumnezeu Israelului se vor implini in Imparatia Milenara, in cadrul natiunii insesi, nu in cadrul Bisericii. Biserica nu este mentionata in profetiile Vechiului Testament, ea fiind o paranteza in planul general al conduitei lui Dumnezeu. Sunt si alti dispensationalisti care admit faptul ca Vechiul Testament promite o includere a Bisericii in poporul lui Dumnezeu.
In cadrul pozitiei dispensationaliste, mileniului i se atribuie o semnificatie speciala. Atunci Dumnezeu isi va relua tratativele cu Israel, Biserica fiind luata din lume sau “ rapita “ candva mai devreme. Mileniul, prin urmare, va avea un pronuntat caracter iudaic. Alt grup de dispensationalisti afirma ca Israelul si Biserica vor coexista in timpul Mileniului.
Desi exista pareri diferite asupra numarului de dispensatii, in general se accepta ca fiind sapte: dispensatia inocentei, constientei ( de la cadere la potop ), cea a guvernarii umane ( de la potop la chemarea lui Avraam ), a promisiunii, a Legii si a harului, iar cea de-a saptea dispensatie urmeaza sa vina. Multi dispensationalisti accentueaza faptul ca identificarea dispensatiei careia ii apartine un anumit pasaj din Scriptura este cruciala in vederea interpretarii lui.
Desi dispensationalistii impartasesc multe lucruri in comun in ce priveste interpretarea Bibliei, exista diferite tipuri de dispensationalism: Dispensationalismul clasic ( interpretare literala a Bibliei; impartirea in dispensatii a planului de mantuire; Biserica este o paranteza in planul lui Dumnezeu, rapirea pretribulationista; o imparatie literala de o mie de ani), Dispensationalismul modificat sau moderat ( acestia nu accentueaza ideea ca Biserica este o paranteza in planul lui Dumnezeu, ci prefera sa afirme ca Dumnezeu are doua popoare, Israel si Biserica, pentru care exista aceeasi cale de mantuire; amandoua vor continua sa existe separat in timpul mileniului) si Dispensationalismul progresiv ( Israelul si Biserica sunt tot doua entitati diferite; subliniaza faptul ca promisiunile Vechiului Testament includ si Biserica; Israelul ramane poporul lui Dumnezeu pentru care exista un plan; in general se opteaza pentru o rapire pretribulationista, dar nu neaparat necesar ).
Cateva argumente contra:
Dispensationalismul nu este compatibil pe deplin cu conceptul unitatii revelatiei biblice
Dispensatia este definita in modul urmator in versiunea Scofield: “ O perioada de timp in care omul este testat in ce priveste ascultarea lui fata de o anumita revelare specifica a voii lui Dumnezeu “. Avand in vedere faptul ca dispensationalistii afirma ca diferentele dintre dispensatii nu afecteaza modul in care se obtine mantuire, Anthony Hoekema ridica urmatoarele intrebari:
“ Totusi, daca este adevarat ca, in fiecare dispensatie, este necesar ca omul sa fie mantuit prin har, oare acest lucru nu inseamna ca, in fiecare dispensatie, omul este cu totul incapabil de a asculta perfect de voia lui Dumnezeu si ca atare, incapabil de a se mantui prin propriile sale eforturi? De ce este atunci nevoie ca omul sa fie supus din nou unui test in fiecare dispensatie? Nu a fost omul testat de catre Dumnezeu de la bun inceput, in gradina Edenului? Nu a cazut el la acel test? Si nu este tocmai acesta motivul pentru care mantuirea prin har este acum singura lui speranta? In loc de a fi necesat ca omul sa fie retestat in mod repetat, asa cum sustine teologia dispensationalista, nu este mai degraba necesar ca, in fiecare epoca a existentei lui, sa i se arate felul in care poate fi eliberat de neputinta lui spiritual si mantuit prin har? “[6]
Aceste intrebari ridicate demonstreaza modul rigid in care este divizata istoria omenirii de catre dispensationalism si arata ca baza acestei pozitii nu este in total de acord cu Scriptura. Elementul ce transcede toata Scriptura este revelarea planului de rascumparare dupa caderea din gradina Eden. Aceasta promisiune a rascumpararii prin samanta femeii devine acum tema intregii istorii de rascumparare, de la Geneza la Apocalispa. In ciuda modului diferit de acordare a harului, exista un singur legamant al harului pe care il face Dumnezeu cu poporul Sau. Vechiul Testament se ocupa de perioada simbolurilor si a tipurilor, iar Noul Testament descrie perioada implinirii acestora, dar legamantul harului in ambele perioade este acelasi. In cadrul dispensationalismului aceasta unitate a revelatiei rascumpararii este neglijata.
Apostolul Pavel nu avea in minte aceasta categorisire rigida a perioadelor istoriei umane in dispensatii in care Dumnezeu se reveleaza diferit. In Galateni 3 : 17 Pavel demonstreaza in mod evident ca Legea data de Dumnezeu lui Moise la 430 de ani dupa legamantul facut cu Avraam nu anuleaza si nu desfiinteaza fagaduinta : “ Iata ce vreau sa zic: un testament, pe care l-a intarit Dumnezeu mai inainte, nu poate fi desfiintat, asa ca fagaduinta sa fie nimicita, de Legea venita dupa patru sute treizeci de ani. Caci daca mostenirea ar veni din Lege, nu mai vine din fagaduinta; si Dumnezeu printr-o fagaduinta a dat-o lui Avraam.
Interpretarea literala a Bibliei
Dispensationalistii au tendinta de a crede despre sistemul lor ca este, in primul rand si inainte de toate, o metoda de interpretare a Scripturii. Iar miezul ei este convingerea ca Scriptura trebuie interpretata literal. Totusi pasajele metaforice nu trebuie luate ad literam, dar in cazul in care semnificatia evident are sens nu trebuie cautat mai departe. Aplicarea acestui principiu duce la respingerea interpretarilor alegorice. De asemenea profetiile sunt intepretate intotdeauna literal: in mod specific “ Israel “ este intotdeauna inteles ca Israelul national sau etnic, nu la Biserica. Un argument in plus ce sustine aceasta interpretare ar fi modul literal demonstrabil in care s-au implinit deja profetiile depsre prima venire a lui Cristos. Exista toate motivele sa ne asteptam ca si implinirea profetiilor legate de a doua venire a lui Cristos sa se implineasca tot literal.
Acestui mod de interpretare a Bibliei si in special a profetiilor i pot aduce serioase critici. De exemplul daca modul de abordare a intregii Scripturi este si trebuie sa fie literal, care este interpretarea data cartii Cantarea Cantarilor? Ramane aceasta relatare doar o poveste de dragoste dintre Solomon si Sulamita sau simbolizeaza si relatia dintre Hristos si Biserica Sa? Exista si in cadrul dispensationalismului o tendinta inspre o intelegere tipologica a unor pasaje narative sau poetice care se apropie adeseori de vechea metoda de interpretare alegorica.
Desi profetiile cu privire la prima venire a lui Cristos s-au implinit in mod literal, exista numeroase pasaje profetice cu privire la Israel in Vechiul Testament, pe care apostolii le aplica Bisericii. In primul rand in promisiunile legamantului facut cu Avraam, Dumnezeu are in vedere doar poporul Israel nu biserica, iar aceste profetii se vor implini literal in viitor. Totusi modul in care Pavel abordeaza problema Legii in Galateni 3, arata in mod clar ca promisiunile facute lui Avraam aveau cel putin in vedere si Biserica: “ Intelegeti si voi dar, ca fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinta. Scriptura, de asemenea, fiindca prevedea ca Dumnezeu va socoti neprihanite pe Neamuri, prin credinta, a vestit mai dinainte lui Avraam aceasta veste buna: Toate neamurile vor fi binecuvantate in tine “. ( Gal. 3: 7,8 ). Putem afirma ca insasi Scriptura in ansamblul ei vechi-testamentar, conform versetului 8, avea in proclamarea Evangheliei credintei la toate Neamurile. Asadar avea in vedere Biserica formata din orice neam si popor. In acelasi capitol din Galateni in versetul 16, apostolul Pavel interpreteaza cuvantul “ samanta ( lui Avraam ) “ ca fiind Domnul Isus Hristos .
O alta profetie vechi-testamentara ce initial ar putea fi interpretata literal referindu-se doar la Israel, dar care este asumata Bisericii de catre apostolul Petru este cea din Ioel capitolul 2. In mod clar reiese faptul ca Petru raspunzand acuzelor batjocoritoare aduse impotriva ucenicilor ce primisera Duhul Sfant, aplica profetiile din Ioel acelui eveniment ce caracterizeaza inceputul Bisericii. Sunt multe astfel de exemple in scrierile apostolilor, incat arata in mod categoric ca Noul Testament aplica profetiile vechi-testamentare bisericii nou-testamentare. Aplicarea noului legamant din Ieremia 31:33,34 la biserica in Evrei 8 constituie un alt exemplu.
Principiul dispensationalist al interpretarii literale a profetiilor nu este urmat in mod consecvent chiar de sistem, deoarece doar termenul “ Israel “ este citit literal in profetii dar nu si moabiti, amoniti, edomiti sau filisteni. Daca s-ar respecta interpretarea literala consecventa aceste popoare ar trebui sa fie reinviate odata cu Israelul, dar nici un dispensationalist nu ar agrea cu aceasta interpretare.[7]
Distinctia radicala dintre Israel si Biserica, cea din urma fiind doar o paranteza in planul lui Dumnezeu de mantuire
Asa cum a fost aratat in sectiunea precedenta, multe din profetiile vechi-testamentare au avut in vedere Biserica, fapt ce neaga aceasta incercare a sistemului dispensationalist de a submina Biserica in viziunea planului de mantuire a lui Dumnezeu. In capitolul 60 din Isaia, Dumnezeu se adreseaza poporului Sau Israel: “ Scoala-te, lumineaza-te! Caci lumina ta vine si slava Domnului rasare peste tine. Caci iata, intunericul acopera pamantul si negura mare popoarele; da peste tine rasare Domnul si slava Lui se arata peste tine. Neamuri vor umbla in lumin ata si imparati in stralucirea razelor tale” ( 1-3 ). Apoi gasim initiativa universala alui Dumnezeu in Isaia 42:22: “ Intoarceti-va la Mine si veti fi mantuiti toti cei ce sunteti la marginile pamantului. Caci eu sunt Dumnezeu si nu altul “. Maleahi de asemenea prezice faptul ca neamurile se vor inchina inaintea lui Dumnezeu: “ Caci de la rasaritul soarelui pana la asfintit, Numele Meu este mare intre neamuri si pretutindeni se arde tamaie in cinstea numelui Meu si se aduc daruri de mancare curate; caci mare este Numele Meu intre Neamuri, zice Domnul ostirilor “ ( 1:11 ). Desi putem afirma ca forma precisa a Bisericii nu este revelata in Vechiul Testament, nu este coret sa spunem ca Vechiul Testament nu face nici o descoperire cu privire la Biserica.
Pozitii radicale
Dispensationalismul a raspandit in unele cazuri un mod gresit de intelegere a mantuirii. Unii dintre reprezentantii acestui sistem au invatat ca responsabilitatea omului in mantuire difera de la o dispensatie la alta. Desi este adevarat ca intr-un fel omul s-a raportat diferit la Dumnezeu in anumite perioade, totusi in fiecare epoca, omul a fost mantuit prin harul lui Dumnezeu si prin credinta.
Dispensationalismul a gresit uneori sustinand ca harul este limitat la perioada bisericii, ignorand sau minimalizand rolul acestuia in cadrul celorlalte dispensatii. Harul lui Dumnezeu s-a manifestat in orice vreme.
Dispensationalistii au selectat in mod eronat anumite pasaje din Scriptura sustinand ca ele sunt necesare doar in cadrul anumitor dispensatii trecute sau viitoare, in
felul acesta punand in umbra utilitatea lor pentru biserica. Asemenea pasaje sunt Predica de Munte si Matei 24 impreuna cu textele similare din celelalte evanghelii.
Bibliografie
[1] Millard J. Erickson, Teologie Crestina ( Oradea: Editura Cartea Crestina, 2004 ), p. 1000.
[2]Caludiu Handaric, Jurnal teologic ( Bucuresti: Editura Cartea Universitara,Volumul 6, 2007 ), p.129.
[3] Charles C. Ryrie, Dispensationalism Taday (Chicago: Moody, 1965 ), p. 86.
[4] Ibid, p. 132.
[5] Paul Enns, Manual Teologic ( Oradea: Editura Casa Cartii, 2005 ), p. 391.
[6] Anthony A. Hoekema, Biblia si viitorul ( Oradea: Editura Cartea Crestina, 1995, ) p. 197.
[7] Caludiu Handaric, Jurnal teologic ( Bucuresti: Editura Cartea Universitara,Volumul 6, 2007 ), p.133.
UnDan 
Buna ziua si felicitari pentru articol dar prezentarea este incompleta despre dispensationalim.Probabil ca nu ati avut posibilitatea sa vedeti toate argumentele pro ca sa trageti o concluzie serioasa
prezentarea este sumara, dar contine esentialul in opinia mea. bineinteles ca sunt mai multe de spus:) poate schimbam opinii referitor la subiect.
Va recomand cu caldura sa cititi (nu doar sa citati din) cartea lui Charles C. Rirye „Dispensationalism Today” si veti afla raspunsurile la obiectiile pe care le aduceti dispensationalismului.
In orice caz, materialul dvs fiind extrem de subtire si incomplet nu face decat sa dezinformeze, pana la urma. Ba inca mai si trageti concluzia ca dispensationalismul ar trebui respins pe baza catorva randuri scrise pe un blog, aceasta numindu-se demonstratie.
Pentru mine, dispensationalismul este un sistem extrem de complex si de bine documentat, care face cel mai bine dreptate textului. Cititi cartea de care v-am pomenit si dupa aceea sunt dispus sa mai vorbim.
Am mai spus ca prezentarea este sumara. Nu cred ca are rost sa scrii elaborat pe un blog. Si pentru mine dispensationalismul este un sistem complex si bine documentat, insa este doar un sistem inventat de om, este complex, dar trecand cu vederea niste adevaruri oarecum simple de inteles si bine documentat cu versete scoate din contextul lor. Tonul acesta rautacios l-am mai intalnit la multi dispensationalisti care fac din acest sistem crezul esential al doctrinei lor. Dar nu ma supar. Am crezut si eu odata in acest sistem, pana am studiat Biblia mai bine.
Sa nu vorbim despre ton ca aruncam discutia in derizoriu. Va multumesc totusi ca ati eliminat ultima fraza din textul dvs.
Ma abtin pe cat pot sa fac presupuneri insa pe masura ce va citeam imi era tot mai clar ca nu v-ati documentat din tabara dispensationalistilor ci doar a adversarilor. Argumentele lor par puternice si la prima vedere dau impresia unor lovituri mortale aplicate dispensationalismului insa, daca-mi permiteti, dispensationalistii au raspuns deja demult acestor acuzatii si in mod argumentat le-au contracarat eficient.
Intr-o doara fie spus, dispensationalismul a anticipat reinfiintarea statului evreu cu mult timp inainte ca acest lucru sa se intample (la 5 mai 1948) si pe cand aceast lucru era considerat absolut nebunesc. Iata ca au avut perfecta dreptate si asta studiind Biblia. Dvs spuneti ca din contra, studiind Biblia ati ajuns sa renuntati la dispensationalism. Nu stiu ce sa zic…
Citati din Claudiu Handaric:
„Principiul dispensationalist al interpretarii literale a profetiilor nu este urmat in mod consecvent chiar de sistem, deoarece doar termenul “ Israel “ este citit literal in profetii dar nu si moabiti, amoniti, edomiti sau filisteni. Daca s-ar respecta interpretarea literala consecventa aceste popoare ar trebui sa fie reinviate odata cu Israelul, dar nici un dispensationalist nu ar agrea cu aceasta interpretare.”
Ma puteti lamuri la ce profetii face referinta? Va spun sincer ca nu reusesc sa-mi dau seama. Nicio profetie ca atare nu-mi suna cunoscut.
Va respect parerile si credintele dumneavoastra pentru ca fiecare este liber sa opteze pentru unele sau altele. Am eliminat ultima fraza ca sa nu mai sune asa de radical:) Cred ca este important tonul in orice dezbatere si dialog crestin, spun asta ca unul care am gresit si pot gresi in acest aspect.
In privinta documentarii mele oricat v-as spune ca m-am documentat indeajuns probabil o sa sustineti contrariul, din moment de am renuntat la a crede in sistemul dispensationalist. Nu m-am documentat doar din partea ” adversarilor ” si nici nu-i consider pe dispensationalisti adversari. Simte-te liber cu privire la presupuneri.
Cu privire la statul evreu: este intr-adevar remarcabil ca s-a anticipat reinfiintarea statului evreu de catre dispensationalisti. Trebuie precizat si faptul ca s-au facut multe erori prin asocierea anumitor evenimente si personaje istorice cu diverse profetii din Biblie. Un al merit al acestui sistem este ca a retrezit interesul crestinilor pentru escatologie si revenirea Domnului Isus. Totusi am opinii personale diferite referitoare la aceste lucruri.
Desi s-a anticipat refacerea Israelului ca natiune in 1948, eu cred ca s-a facut aceasta precizare pe o interpretare gresita a Scripturii, si anume a profetiilor facute cu privire la refacerea Israelului ca natiune in timpul lui Zorobabel, Ezra si Neemia. Este adevarat ca infiintarea statului evreu din 1948 a avut loc, dar nu acord acest fapt implinirii anumitori profetii biblice ci suveranitatii lui Dumnezeu si a dreptului uman al evreilor de a-si fi revendicat pamantul. Cred ca zona geografica cuprinsa in granitele Israelului si Israelul ca etnie si tara nu mai au semnificatie in planul lui Dumnezeu de a-si face un popor al Sau care sa-I poarte Numele si sa-I reflecte caracterul si care este realizat prin Noul Legamant. Israelul etnic a fost poporul lui Dumnezeu atata vreme cat a existat legamantul mozaic. Legamantul cel nou produce un nou Israel, un nou evreu. Romani 2:29. Probabil ai mai auzit aceste lucruri. Putem continua discutia.
Reblogged this on misucroitor.
In gradina Eden, omul decide sa nu asculte, pacatuind astfel impotriva lui Dzeu. Dupa ce relatia dintre om si Dzeu a fost rupta datorita omului, tot Dzeu este Cel care aduce solutia impacarii si activeaza planul de mantuire. Asta este o dovada clara a harului Sau. Sacrificarea lui Isaac reprezinta tipologia clara a unui Dzeu care, prin harul sau, stie sa poarte de grija, oferind sacrificiul perfect. Tot o extindere a harului lui Dzeu. Cele 10 porunci sunt doar niste sisteme de referinta care ne invata despre necesitatea harului lui Dzeu, pentru ca nimeni nu putea sa implineasca legea. De la inceputul pana la sfarsitul bibliei vedem ca planul lui Dzeu a fost UNUL SINGUR, care s-a concretizat prin personificarea harului Sau, adica Isus Hristos.
Asadar, Dzeu nu a schimbat regulile cu trecerea timpului, nici nu a avut mai multe planuri de mantuire pe care a trebuit sa le schimbe in mod succesiv din cauza omului, care dadea gres de fiecare data, asa cum invata „dispensationalismul”. Planul lui Dzeu a fost cel de a aduce mantuirea tuturor oamenilor prin sacrificiul lui Isus, care este intruparea harului Sau, har ce a functionat de la inceput si pana la sfarsit. Harul nu reprezinta doar dispensatiunea numaru’ 6 in sistemul dispensational, ci este singurul mod de relationare a lui Dzeu cu oamenii care a existat vreodata (Efes. 1:4-5).
In totalitate de acord 🙂